Astăzi sunt un fir de nisip. Lenevesc pe plajă sub razele soarelui și mă fălesc cu sclipiri furișe. Mă alint sub adierea vântului, încălzindu-mă și adunând lumina pe care apoi o concentrez într-o singură rază. Plictisit apoi de nemișcare mă las ridicat de o pală de vânt și mă înalț deasupra miliardelor de confrați asemeni mie, admirând tiparele desenate de aer și apă. Apoi mă las ușor pe o petală galbenă mai strălucitoare decât soarele îndepărtat și îmi fac loc spre căușul înmiresmat. Din neatenție alunec într-un con de umbră apărat de vânt și orice aș face nu reușesc să mă ridic. Mi-am pierdut strălucirea și mi-e dor de căldura soarelui și dormitez îmbătat de parfumul florii, înfășurat în umbră ca într-un cocon catifelat.Visez departe, albastru și căldură și cântec de val.
Deodată piciorușul catifelat al unei albine mă agață și mă văd purtat prin aer cu o viteză cu care nu sunt familiar. Văd câmpuri cu iarbă verde și flori multicolore ale căror strălucire o invidiez. Apoi albina mă poartă către marea cea familiară. Mă scutur de pe albină și mă las să plutesc spre brațele mării, savurând șocul atingerii apei reci de fațetele mele încălzite. Bucuria plutirii mă face să sclipesc în timp ce mă las atras înspre covorul format de miliarde de copii inexacte ale mele, fiecare dintre ele cântând câte o notă dintr-un cântec discret, adormitor, evocând vremuri străvechi. Mă simt întors acasă și mă alătur lor, fredonând despre soare și vânt și pajiști înverzite pătate cu flori multicolore.
No comments:
Post a Comment