Te uita cum ning frunze!
Se desprind de trunchiurile
care le-au hranit, rotindu-se in vartejuri jeluitoare, se aduna in stoluri si
apoi se separa sub atingerea rece a vantului, pentru a se asterne cu regret pe
strada intunecata si uda.
Fiecare frunza imi poarta pe ea
cate un gand, cate un vis, cate o speranta. Le-am scris pe fiecare pe vremea
cand erau doar muguri pe ram, potential al unui viitor nestiut, intangibil, pur
si catifelat. Le-am inserat in nervurile fine, inca indecise daca vor deveni
petale diafane si vremelnice sau frunze menite sa hraneasca trunchiul cu
speranta unor vremuri viitoare.
Si ele au crescut, s-au intarit, si ideile de pe ele au evoluat,
pornind de la un concept neclar si ajungand la fraze mature. Iar acum, sub
realitatea vantului de toamna, se desprind si se lasa spre asfalt in dansuri
nostalgice, mancate de timp si sfaramate de sete. Se lasa tacut, cu sentimentul
neimplinirii, sub picioarele nepasatoare ale trecatorilor zgribuliti. Se
descompun tacut, nestiute, nerostite, aruncate langa rigola, amestecate alaturi
de surate de-ale lor, ganduri ale altora asemeni mie. Se spala de ganduri, se
spala de sperante si mor sub tanguiala aspra a vantului, lasandu-ma fara visuri,
fara teluri, fara vlaga
