Uliul
A trecut ceva vreme de când Puişor Gălbior a văzut pentru prima dată coteţul păsărilor. Ferma de lângă crângul de alun este acum plină de puişori ai tuturor orătăniilor din curte. Poţi vedea puişori de curcă, boboci de raţă, boboci de gâscă, puişori de găină.... Undeva în afara ogrăzii păsărilor se aud puişorii de pisică mieunând subţire, iar caţelul Grivei este de puţin timp tăticul protector pentru trei căţeluşi care încă merg tremurând pe nişte lăbuţe pufoase.
Din toată ograda de păsări, cel mai teamă îi este lui Puişor Gălbior de curcani! Sunt aşa de mari şi de ţanţoşi! Şi când se înfoaie...... brrrr.. ce frică îi e! Şi mai au şi obiceiul acela urât să râdă de tot ce spui dacă faci greşeala să vorbeşti prea tare! Bietul Puişor Gălbior se şi teme să vorbească pe lângă ei, indiferent cât de încet ar vorbi! Aşa că trece uşor pe lângă ei, pe departe, mic-mic, să nu îl vadă nimeni!
Este primăvară înaintată acum, s-a făcut cald iar raţele şi-au luat puii şi îi învaţă să se bălăcească în adăpătoare. Îi pregătesc pentru momentul în care vor înnota în lacul de la marginea ogrăzii, dar mai au de învăţat până atunci! Curcanii stau ascunşi sub umbra părului din mijlocul ogrăzii de păsări, iar Grivei s-a tras şi el la umbră lângă streaşina casei şi işi supraveghează toropit ghemotoacele de blaniţă care se joaca in soare.
Deodata, una din mămicile curci care îşi supravegheau neatente puiuţii a dat un strigăt speriat şi şi-a chemat repede-repede copilaşii.
- Repede, copii, repede! Veniţi aici! au strigat deodată toate mamicile, fie ele curci, raţe sau găini. Fuga-fuguţa!
-Linişte, copii! spuneau ele temătoare.
Chiar şi ţanţoşii curcani păreau speriaţi şi se ascunseseră lângă trunchiul părului. Stăteau acolo înghesuiţi unul în altul şi piuiau ca nişte pui abia născuţi. Se uitau pe cer, privind cu atenţie un punct care se mişca în cercuri.
"Ha-ha!" se gândi Puişor Gălbior. "Ce fricoşi! Să se sperie de un puncticel! Şi eu care mă temeam de ei!"
A urmărit şi el un timp puncul care se rotea pe cer, în cercuri largi, apoi s-a plictisit. Se uita în jur, la tot păsăretul care se adunase temător pe la umbră. Apoi a ochit un viermişor care se mişca printre verdeaţa pusă de stăpâna gospodăriei mai devreme. A stat, a vazut încotro vrea să se ascundă viermişorul şi apoi a ţâşnit după el.
- Puişor, repede, vino înapoi! Uliul! a strigat speriata mama lui, gaina Cotcodac.
- Dar, mami, uite viermişorul! Şi nu e niciun pericol! Toti vă uitaţi după punctul ala şi nu se intîmplă nimic! a strigat Puişor Gălbior în timp ce fugea spre viermişor.
- Puişor, fugi! Ai grijă! a strigat Cotcodac, speriată.
În acel moment Puişor Gălbior a văzut cu spaimă că puncticelul din cer se face din ce în ce mai mare. Punctul creştea şi se transforma într-o pasăre înspăimântătoare, cu gheare ascuţite, cioc curbat şi aripi puternice care se repezea direct spre el.
O clipă Puişor Gălbior a rămas incremenit, privind la pasărea îngrozitoare care se apropia de el fără să poată să se mişte. Apoi a început să fugă, la început fără să ştie unde, apoi, vazând o ascunzătoare sub gardul ogrăzii, s-a îndreptat spre ea fugind cât de repede în puteau duce picioruşele. Însă putea vedea umbra uliului care se apropia, iar el era încă departe de adăpost.
Din senin s-a auzit un strigăt puternic şi umbra ameninţătoare s-a îndepărtat grăbită. Puişor Gălbior a reuşit să ajungă la ascunzătoare, cu inima bătându-i nebuneşte în piept. De la adăpost a putut vedea ce se întâmplase. Stăpânul, nemaiauzind gălăgie de afară, a ieşit să vadă ce se întâmplă. A văzut uliul coborând în viteză şi l.a alungat strigând.
Puişor Gălbior a mai stat multă vreme ascuns în adăpostul pe care îl găsise. Se uita speriat după puncte pe cer şi dacă i se părea ca vede vreunul se vâra şi mai adânc în ascunzatoare. Chiar şi când toate păsările au ieşit liniştite de unde se ascunseseră Puişor a mai rămas.
Până la urmă foamea a învins şi Puişor Gălbior a ieşit şi el să mănânce, însă s-a tot uitat pe cer. A ciugulit un pic, apoi s-a grăbit să vină lângă mamica lui, Cotcodac. Aceasta l-a dojenit că nu a ascultat-o, apoi l-a luat sub aripa ei. Acolo puişor s-a linistit şi, încet-încet, căldura l-a toropit şi a adormit, uitând de peripeţiile prin care a trecut.

Aventura in ograda
Era o dimineata frumoasa de primavara la ferma de langa padurea de alun. Un vanticel cald zvantase pamantul iar soarele lumina toata valea cea verde. Toate pasarile iesisera in ograda, numai gaina Cotcodac picotea in cuibar. Astepta sa iasa cei 15 puisori pe care ii clocea de 19 zile si era stoarsa de oboseala. Ii era foame, ii era somn...nici numai putea sa se bucure ca isi va strange peste putin timp puisorii sub aripile ei protectoare. Ciocul ii tot cadea in piept si de multe ori se dezmeticea speriata ca cineva ii ia ouale.
La marginea cuibului, in partea in care cadea cel mai des soarele, se afla un ou un picut mai mare decat celelalte. Din cauza asta si era la margine: nu avusese loc in centrul cuibului. Oul acesta incepuse sa se crape usor inca de dimineata, desi Cotcodac nu vazuse inca. Si tocmai cand ea dormea, din crapatura oului a iesit un puisor.... Era ud inca, asa ca s-a scuturat el cat a putut acolo langa ou, a scos un "piu" fara vlaga, insa Cotcodac dormea dusa! Noroc cu soarele cel bland, ca in lumina lui prietenoasa puisorul a putut sa se incalzeasca! Cat ai zice repede de cateva ori "piu-piu", Puisor-Galbior (caci asa il chema pe puiul iesit din ou) era uscat, incalzit si curios sa vada unde se afla!
Taaare greu fusese in ultimele zile pentru Puisor-Galbior! In oul ala stramt si intunecos numai bine nu se simise. Noroc ca era caldut si picotise mai tot timpul. Dar acum gata! era timpul sa mearga sa vada unde se afla!
Si a pornit Puisor-Galbior la plimbare... S-a luat dupa raza de soare si a iesit printr-o gaurica din cuibar. A trecut pe langa peretele cuibarului si a ramas uimit de cate pasari erau in ograda! Tare frica i-a fost de curcani! Erau mari, infoiati, cu ciucurii aia rosii.. Brr... Puisor-Galbior se facu mic intr-un colt si astepta sa treaca pe langa el. Apoi a vazut ratele cele galagioase! Paceau o larma.... si se balaceau intr-o apa plina de noroi! Puisor-Galbior n-ar fi mers niciodata prin apa aia murdara! Puisor-Galbior era pufos, galben-dupa cum ii spunea si numele- si pasea cu grija sa nu se murdareasca pe puful de care era tare mandru. Apoi a urmarit cu atentie vrabiutele care ciuguleau ceva intr-un colt al ograzii. Vrabiutele nu erau asa frumoase precum Puisor-Galbior, dar erau cam la fel de mari! asa ca Puisor-Galbior s-a apropiat de ele sa vada ce fac. Le-a observat cu atentie si a vazut ca adunau cu ciocul ceva de pe pamant. S-a dus si el sa adune cu ele, insa vrabiutele au fugit repede cand lau vazut fugind spre ele. A incercat si puisorul sa dea din aripi, insa nu a reusit decat sa cada in cioc! A adunat cateva seminte de iarba, cum a vazut ca faceau vrabuitele inainte de a fugi. Miam.. ce bune erau! Nici nu isi daduse seama ce foame ii era!
O vreme Puisor-Galbior a ciugulit seminte de iarba de la marginea ograzii. Deodata a auzit un glas pe care si-l amintea de pe vremea cand era in ou! Era mami Cotcodac, care il striga speriata! Fuguta s-a intors pe gaurica din peretele cuibarului, piuind si el de zor!
- Mami, mami! a strigat Puisor-Galbior!
- Puisor-Galbior! Doamne, ce m-ai speriat! a strigat Cotcodac. Sa nu mai pleci niciodata asa de langa mine! Uite, fratiorii si surioarele tale au inceput sa iasa din oua. Sa stai cu ei langa raza de lumina, la caldurica!
- Mami, dar am fost afara, si am papat seminte de iarba, a spus Puisor-Galbior.
- Da, dar daca te pierdeai? Daca te alerga catelul Grivei sau - si mai rau- pisica Miau?! a intrebat mami Cotcodac.
- Pisica? Grivei? Cine sunt ei? a intrebat Puisor-Galbior
- O sa iti povestesc alta data, puisor. Pana atunci stai la soare.
Puisor-Galbior s-a dus ascultator in pata de soare. Cu burtica plina nu a durat mult pana a atipit, toropit de caldura. Se gandea la cate a vazut azi si a visat ca il ascultau toti curcanii cei tantosi.

M-am hotarat sa ii fac lui Tudor o carticica de povesti numai pentru el. Insa cum sunt senil, voi folosi blog-ul pentru a imi scrie aici ideile. Asa ca de maine voi incerca sa ma tin de treaba si sa scriu povestile lui Puisor Galbior. Poate ca or sa se mai amestece in ele si alte povesti consacrate, insa voi incerca pe cat posibil sa fiu original.