Cafea

As vrea să fiu o boabă de cafea.
Să mă nasc pe ramurile unui arbore admirând văi adânci și dealuri verzi, să adulmec mirosul suav al bananierilor și să mă încălzesc sub soarele tropical. Să las ploaia să mă scalde în picături mari, cristaline și zgomotoase și să absorb amintirile lor și poveștile despre lumi îndepărtate și vesele. Vreau sa absorb cu foame fiecare foton care mă atinge și să transform aceasta baie de lumină în aromă și culoare. Să mă las admirată de fermieri în timp ce mă transform dintr-o bobiță anostă într-un fruct frumos, să visez la tango-uri indecente sau cumbia senzuale și să roșesc treptat până ce fermierul va decide că am ajuns la maturitate. Să fiu culeasă cu grijă de mâini aspre și apoi lăsată să mă alint în soare până cămașa roșie și cărnoasă mi se va usca în timp ce mă las mângâiată de vântul fierbinte. Apoi să ne adunăm, eu și alte milioane de surate ale mele, și să călătorim zeci de mii de kilometri către zări imposibil de imaginat.
Să fiu apoi așezată pe un pat cald care să mă ajute să îmi concentrez aroma, să devin un nestemat ce așteaptă să fie descoperit din punga sigilată cu grijă. Apoi, sub mișcarea amețitoare a râșniței, să mă transform într-o pulbere fină, fragmente de melancolie și soare, de dragoste și dor, de miros pământ reavăn și frunze strivite. Să mă las apoi scăldată în apa fierbinte și să las să se insinueze din mine visul și iubirea, pasiunea și energia adunate. Să eliberez în licoarea întunecată toate speranțele și toată senzualitatea adunate din lume și să mă las sărutată de buzele tremurânde ale unei femei frumoase ce zâmbește enigmatic pe deasupra ceștii. Și să o port cu gândul departe, pe plaiurile pe care am luat viață și să o fac să viseze la atingeri delicate și la melodii de dor.